Artiştii români invitaţi să deschidă zilele de spectacol pe scena principală la Electric Castle 2019 li se alătură atât consacraţilor Limp Bizkit, Florence+The Machine, Nils Frahm şi Thirty Seconds to Mars, cât şi numelor noi, atât din ţară, cât şi din străinătate.
Alternosfera sărbătoreşte 20 de ani de activitate alături de publicul Electric Castle, cel mai mare festival la care trupa va cânta în acest an. Pe 18 iulie, trupa revine la castel cu un nou album, cel de-al şaselea material discografic pe care îl semnează. Pe 19 iulie, scena principală îi are ca prim act pe cei de la CTC. O surpriză este confirmarea Loredanei, pentru seara de 20 iulie. Artista este prezentă în topurile româneşti de peste 35 de ani, timp în care s-a reinventat constant, trecând de la colaborări cu BUG Mafia la Agurida, iar, în 2019, pregăteşte un show complex pentru prima ei prezenţă la Electric Castle. Tot pe 20 iulie, Subcarpaţi ocupă scena principală într-o variantă exclusivă: Hanu’ Hanu’, Bragă, Motanu’,Mara şi Surorile Osoianu sparg graniţele dintre hip-hop, folclor şi electro. Ultima zi din festival porneşte cu Şuie Paparude, pe care toată lumea o aşteaptă cu materialele de pe cel mai nou album al ei, lansat recent.
Grimus şi Moonlight Breakfast revin în festival după o pauză de câţiva ani, timp în care parcursul celor două trupe a inclus materiale noi şi foarte multe concerte pentru a păstra contactul cu importantele comunităţi de fani de care ambele trupe se bucură în România. A fost confirmată şi The Mono Jacks în rândul artiştilor români prezenţi la Electric Castle, dar şi Zmei3.
Alături de nume deja consacrate, festivalul propune o privire mai atentă asupra artiştilor români mai puţin cunoscuţi, dar foarte talentaţi. „Trei nume româneşti trebuie să figureze pe agenda tuturor: Valeria Stoica, Zimbru, For The Wicked. Toţi au un potenţial pe care susţinerea publicului îl poate transforma în notorietatea pe care o merită pe deplin. Fie că au mai cântat deja la Electric Castle sau au putut fi văzuţi în festivaluri mai mici, Satellites, Karpov not Kasparov, Maru şi mulţi alţii ne vor reaminti că e important să susţinem artiştii ce cred în muzica lor şi au entuziasmul celor pentru care arta nu e doar un mijloc spre o carieră de succes”, arată organizatorii.
Echipa Electric Castle a fost prezentă în ultimul an la cele mai importante evenimente ale industriei la care participă organizatori de festivaluri alături de case de discuri, impresari şi producători, precum International Festival Forum, Eurosonic, Reeperbahn, Budapest Showcase şi The Great Escape. De aici, au fost alese cele mai promiţătoare nume ale anului.
Selecţia propusă îi include pe Delaporte, un duo electronic italiano-spaniol, Glass Museum, doi artişti care şi-au folosit pasiunea pentru jazz pentru a crea un nou vibe în muzica electronică, The Slow Reader Club, care reuşesc să adune mii de oameni la concertele lor din Manchester-ul natal, Gato Preto, cu un amestec de muzică africană şi sud-americană şi mulţi alţii. Toţi vor avea, la ediţia din acest an, o scenă dedicată – Courtyard.
Organizatorii Electric Castle se pregătesc să anunţe în curând şi Own The Stage, concursul anual prin care trupe şi DJ-i pot concura pentru a fi incluşi în lineup-ul festivalului.
Electric Castle este un festival de muzică programat anual, din 2013, la Castelul Bánffy din comuna Bonţida, judeţul Cluj. Festivalul îmbină un lineup zone muzicale variate, cum ar fi rock, reggae, hip hop, trap, muzică electronică şi indie cu tehnologia şi arta alternativă, arta stradală şi cultura.
Electric Castle a fost nominalizat de patru ori la European Festival Awards, la categoria Best Medium Sized Festival. În ediţiile anterioare festivalul a avut pe scenă nume precum The Prodigy, Skrillex, Deadmau5, alt-J, Franz Ferdinand, Bring Me the Horizon, Fatboy Slim, Sigur Ros, Bastille, Rudimental, Thievery Corporation, Die Antwoord şi mulţi alţii.
Lista completă a artiştilor confirmaţi pentru ediţia 2019 poate fi găsită pe www.electriccastle.ro. Până pe 18 aprilie, abonamentele mai pot fi achiziţionate la preţul promoţional de 499 de lei.